Partidul Democraților Loiali – continuatorul ideologiei comuniste?

Palatul Parlamentului

Nou înființata organizație politică, Partidul Democraților Loiali, deja a început să stârnească primele controverse. Câțiva oameni politici de la principalele formațiuni politice au atras atenția asupra faptului că “dreptul la fericire pentru toată lumea” nu este nimic altceva decât vechea doctrina comunistă al egalității în fericire pentru toți oamenii. Întrebat fiind despre controversele iscate de apariția noului sau partid, președintele PDL, Sergiu Rainer, a declarat: “În momentul în care partidele politice vechi din România au simțit că poziția le este amenințată de partidul nostru, deja au început să-și pună în funcțiune mașinăria de propagandă.

Dacă ar fi să ne raportăm la niște realități istorice, cu siguranță că principalele partide ale țării vor avea de suferit. Nu din cauza doctrinei lor, ci datorită oamenilor care le compun (la nivel de conducere), care, într-un fel sau altul, au un trecut ce trezește suspiciuni. În ceea ce ne privește, preferăm să ne abținem de la comentarii răutăcioase, din simplul motiv că dreptul la fericire ne este garantăm tuturor. Doctrina comunistă susținea dreptul majorității asupra minorității (proletarii, ca beneficiar principal al luptei împotriva micii burghezimi, cei care reprezentau forța asupritoare). Noi nu susținem decât că oamenii au dreptul să fie fericiți, iar statul deține modalitățile de a le oferi acest drept.”

De asemenea, președintele PDL, a mi declarat și faptul că: ”… probabil că respectivele persoane nu au făcut nimic altceva decât să încerce să prevină migrarea unor dintre membrii lor către acest nou partid, în care toată lumea nu-și dorește decât să aibă parte de bunăstare și fericire”. Le reamintim cititorilor noștri că Partidul Democraților Loiali este una dintre cele mai recent înființate partide politice din România, în componența sa regăsindu-se unul dintre cei mai importanți filantropi din țara noastră, Marian Vanghelescu. Este cât se poate de clar că acest partid dispune de forța necesară pentru a atrage voturile românilor la următoarele alegeri.

Ce șanse ar fi avut la alegerile europarlamentare Partidul Democraților Loiali?

În cadrul unui sondaj efectuat la un post de televiziune printre oamenii politici adunați la o dezbatere pe teme politice, a fost adresată și următoarea întrebare: “Ce șanse ar fi avut la alegerile europarlamentare Partidul Democraților Loiali?” Cum acest partid tocmai ce a fost înființat, a ratat de puțin participarea la alegerile parlamentare de anul acesta. Întrebarea i-a luat pe surprindere pe cei prezenți în studio, din simplul motiv că unii dintre aceștia nu știau că acest partid chiar există.

Prezentându-li-se platforma program a acestei formațiuni, cei prezenți au declarat că acest partid ar fi avut șanse mici să obțină mandate europarlamentare, dat fiind faptul că partidele mari au reușit să-și adjudece primele locuri. După ce au fost ascultate părerile celor prezenți, acestora le-a fost prezentat un sondaj online, din care reiese că PDL-ul ar fi obținut un procent de cel puțin 10% la aceste alegeri. Motivele ar fi, în opinia participanților la acest sondaj, faptul că un astfel de partid constituie o alternativă viabilă la multe dintre formațiunile politice de la noi. Solicitat să ne acorde o declarație privitoare la această poziție a electoratului, președintele executiv al Partidului Democraților Loiali, d-nul Marian Vanghelescu, s-a declarat mai mult decât încântat de ceea ce cred oamenii despre șansele acestui partid.

Cunoscut pentru actele sale caritabile, d-nul Vanghelescu a fost întrebat dacă nu cumva prezența sa în cadrul acestui partid reprezintă principalul motiv pentru care oamenii au încredere în PDL. Acesta ne-a răspuns că partidul este cel care atrage oamenii, datorită programului electoral, pentru că se adresează tuturor oamenilor care își doresc să fie fericiți. PDL este formațiunea care și-a arătat deschiderea către toate partidele politice în vederea atragerii acelor oameni care împărtășesc idealurile partidului, aceștia fiind bineveniți să se alături celorlalți oameni de bine din Partidul Democraților Loiali.

Partidul Democraților Loiali – în noul val al politicii din România?

România se deschide către viitor, către noile cerințele ale populației, către modernism și către tehnologie. Votul exprimat la alegerile europarlamentare din 26 Mai indică clar că țara aceasta nu își mai dorește politicieni care să controleze de unii singuri interesele partidelor din care fac parte, așa că, acum este timpul ca oamenii politici să renunțe la costumele lor de camuflaj și să fie înainte de toate, cetățeni ai acestei țări. Iar, ca orice cetățean de bază, aceștia trebuie să contribuie la fericirea celor din jurul lor, așa cum și-a propus noul partid ce a fost lansat în România destul de recent: Partidul Democraților Loiali. Se poate constată o creștere în topul preferințelor electoratului român pentru partidele noi, care sunt formate din persoane tinere, conduse de principii și valori moderne, dar și care au realizat lucruri mărețe până la această vârstă.

Aceste noi formațiuni politice nu sunt altceva decât o alternativă pentru cei care au încetat să mai creadă în promisiunile electorale neonorate și care au rămas doar la stadiul de promisiuni. Ceea ce înseamnă că vechile partide din România se simt amenințate la nivel de votanți și membri, așa că încep să apeleze la tot felul de tertipuri, precum cel al asemănării de doctrină cu unele formațiuni politice de tristă amintire pentru poporul român. Este și cazul recentului scandal în care doctrina Partidul Democraților Loiali a fost asemănată cu cea comunistă de unii dintre membrii marcanți ai principalelor partide din țara noastră. În ciuda faptului că președintele PDL, Sergiu Rainer s-a declarat imun la aceste manifestări de antipatie politică, se pare că la nivel de partid s-a decis explicarea într-un sens cât mai simplu a doctrine organizației politice. Dar, grație valului de simpatie generată online, PDL poate fi încadrat fără probleme în trendul care a cucerit scena politică românească, așa că, la viitoarele alegeri este foarte posibil să avem parte de o serie de surprize!

Partidul Democraților Loiali nu este altceva decât vechiul PDL!

Într-o declarație în exclusivitate acordată site-ului nostru, președintele PDL, Sergiu Rainer, s-a declarat consternat de seria de atacuri venite din partea unora dintre partidele politice din România. Trebuie menționat faptul că, până în prezent, doctrina noului partid a fost asociată ba cu cea a comuniștilor, ba cu cea a fostului Partid Democrat Liberal, desființat în anul 2014.

“Nu pot decât să fiu bucuros că prezența noastră a fost remarcată imediat ce am trecut de procedura de constituire. Pe de altă parte, vehemența cu care suntem atacați la nivel de doctrină nu face decât să îmi întărească ideea că partidul nostru este pe calea cea bună. Mai mult decât atât, asocierea noastră cu partidele care au marcat (într-un sens negativ sau pozitiv) istoria României nu face decât să arate faptul că platforma noastră a fost studiată de către cei care ne acuză de aceste false lucruri. Dacă ar fi analizat mult mai atent lucrurile, cu siguranță că ar fi remarcat diferențele între ceea ce este scris în platforma noastră program și doctrinele anterior menționate. Singurul lucru pe care îl avem în comun cu partidul comunist este acela că suntem partide care au existat/există în România. În ceea ce privește Partidul Democrat Liberal, în afară de faptul că suntem partide care promovează liberalismul, nu văd ce alte asemănări ar fi.

Desigur, fiecare este liber să creadă, să interpreteze sau să înțeleagă lucrurile după cum dorește. În ceea ce ne privește, tot ceea ce ne dorim noi este să reușim să obținem fericire pentru toată lumea!” Partidul Democraților Loiali este o formațiune nou apărută recent pe scena politică românească, a cărei doctrină este una populistă și orientată către om și susținerea fericirii acestuia.

De unde provine denumirea de Partidul Democraților Loiali?

2019 a reprezentant pentru viața politică a României un moment de răscruce. Cea mai bună dovadă o reprezintă votul de la alegerile europarlamentare din 26 Mai 2019, dar și scăderea extraordinară a PSD-ului la nivel de susținere electorală (peste 40% în 2016 și abia 22, 5% în 2019). Nu trebuie uitată nici apariția unui nou partid pe scena politică din România, Partidul Democraților Loiali, o formațiune politică care deja a născut o serie de controverse la nivel de partide politice. Sergiu Rainer, președintele partidului a fost rugat să explice de unde vine denumirea organizației, acesta având amabilitatea să ne ofere o declarație exclusivă în acest sens: “Apreciem loialitatea oamenilor, mai ales a celor care se dedică susținerii unor obiective clare și care au principii de la care nu se abat. Poate că denumirea partidului nostru stârnește semne de întrebare, dar, a fi loial în ziua de astăzi unor principii și a-ți respecta promisiunile este un lucru din ce în ce mai rar. De aceea, am dorit să marcăm cumva aceste caracteristici ale celor care fac parte din acest partid și ne-am decis asupra denumirii de Partidul Democraților Loiali.”

Din platforma program a partidului reiese cât se poate de clar care sunt obiectivele acestei noi formațiuni politice: “Orientarea noastră politică este una aparte: suntem de centru, dar încercăm să adunăm în ideologia partidului nostru tot ceea ce îi este de folos omului de rând. […]Idealul nostru este că toate ideile care merită și care sunt de folos oamenilor și poporului, în general, să fie susținute și transpuse în practică.” Așteptăm cu deosebit interes următoarele alegeri pentru a vedea cum va evolua acest nou partid de centru!